Renumita Roșia Montană este, așa cum știm deja, un tărâm al poveștilor, situat în centrul Munților Apuseni, comună a județului Alba, înființată de romani în timpul domniei lui Traian, ca zonă minieră, străbătută de râul Roșia, bogat în oxizi de fier, de unde și culoarea specifică zonei.
În anul 2011, Alexandra Postelnicu a înființat Asociația Pachamama România a cărei denumire Pachamama provine din limba Quechua și poate fi tradusă prin: mama natură. Asociația își propune ca prin programe și activități specifice să crească nivelul de conștientizare a conexiunii dintre ființele umane și ecosistemele planetei, nivelul de responsabilizare a oamenilor față de Natura privită ca ființă vie cu dreptul de a exista și de a fi protejată.
Misiunea asociației acționează pe trei planuri: Social - prin programe și evenimente educaționale; Spiritual - meditații, workshop-uri, întâlniri lunare și Sportiv - Maratonul Pachamama Roșia Montană.
În perioada 22-24 iulie 2016, Maratonul Pachamama Roșia Montană, organizat de Asociația Pachamama România în colaborare cu Consiliul Județului Alba și aflat deja la a patra ediție, a reunit aproximativ 350 de persoane: alergători și însoțitori.
Maratonul Pachamama e structurat în trei probe pentru adulți și una pentru copii astfel: proba Maraton pe o suprafată de 42,8 km la o altitudine de 1490 m se adresează în special alergătorilor profesioniști; proba Semimaraton pe o suprafață de 24,52 km la o altitudine de 860 m; proba Cros 10 km pe asfalt și Cursa Copiilor la care se pot înscrie copii de la 8 la 15 ani; toate acestea desfășurându-se în 23 iulie a.c.
Startul s-a dat la Monumentul Eroilor din Roșia Montană cu participarea excepțională a campioanei olimpice la proba maraton Jocurile Olimpice de la Beijing 2008, Constantina Diță, iar deviza alergătorilor a fost: ” Natura e o ființă vie - Spune DA drepturilor naturii.”
Evenimentul deși eminamente sportiv, a oferit participanților momente de neuitat cu muzică folk alături de artista Magda Pușkaș, spectacol de dansuri populare susținut de copii de la Ansamblul Popular din Bucium și foc de tabără.
În ultima zi, duminica 24 iulie 2016 participanții au avut prilejul de a-și îmbogăți cunoștințele prin vizitele oferite de organizatori respectiv: Turul de mină cu vizita minei de aur, a galeriilor romane care se întind pe zeci de km, aflând despre istoria mineritului de aur, resursele zonei fiind estimate la 300 de tone de aur și Turul Monumentelor Naturale, în cadrul căruia au putut vedea formațiuni geologice unice ca: Piatra Corbului, Piatra Despicată și lacurile artificiale create inițial pentru activități miniere, în prezent considerate zone de agrement: Tăul Cornei, Tăul Brazi.
Maratonul Pachamama a reunit iubitorii de natură și sport, contribuind totodată la promovarea turistică a uneia dintre cele mai frumoase zone cu un bogat patrimoniu cultural și arheologic.
Aerial View ofera servicii profesionale video si fotografie in orice domeniu de pe orice platforma, terestra, aeriana sau din apa.